AutonOMii de la Remarketing au înlocuit activitatea de birou cu o vizită la Fetești, la Centrul de Zi „Lucia”

89
Distribuie:

După cum bine știți, Fundația Autonom îi încurajează pe colegii de la toate agențiile din țară să se implice în acțiuni de voluntariat și să lase o amprentă în educație.

Revenim cu relatările unui coleg implicat de la Departamentul Remarketing București (Florin Bătrînu), care a participat, alături de colegii săi, la realizarea unui traseu destinat copiilor și adulților cu autism de la Centrul de Zi „Lucia” din Fetești.

„Într-o zi însorită de vineri, am înlocuit activitatea de birou cu o vizită la Fetești, la Centrul de Zi „Lucia”, centru care face parte dintr-o asociație pentru copii și adulți cu autism.

Am descoperit o clădire construită din anul 1881, în care o mână de oameni încearcă din răsputeri să îi ajute pe cei mai puțin norocoși dintre noi, să se integreze într-o lume străină lor, însă familiară nouă.

Spre bucuria noastră, când am ajuns la ei, era în plină desfășurare un program de activități în aer liber.

Exercițiile sunt vitale pentru acești copii, întrucât le dezvoltă coordonarea, forța și rezistența și îi ajută să-și crească nivelul de înțelegere a propriului corp, dar și să se conecteze cu mediul înconjurător.

Activitatea constă în parcurgerea unui traseu destul de complex, urmat de diverse exerciții de grup. La acestea din urmă ni s-a permis să ne alăturăm și noi.

 

 

Bucuria a fost imensă când am realizat că acel traseu, de care aveau mare nevoie, dar, din cauza posibilităților financiare limitate, rămăsese mult timp la stadiul de proiect, era construit în întregime din materialele puse la dispoziție de Fundația noastră.

După finalizarea exercițiilor în aer liber, am vizitat centrul și am urmărit activitățile pe care copiii le fac în interior, cum ar fi: crearea unor obiecte din diverse materiale, construirea de puzzle-uri și diverse jocuri specifice.

După plecarea copiilor, organizatorii ne-au invitat să mai stăm în centru și ne-au povestit mai multe despre activitatea lor.

Deși întreaga experiență a avut o încărcătură emoțională destul de puternică, am plecat de acolo plini de energie pozitivă, energie pe care ne-au dat-o acești oameni minunați, care fac eforturi supraomenești, pentru ca viața unor copii să fie mai bună.

 

La final, în semn de mulțumire, am primit în dar steluțe făcute de copii, pe care să le folosim pe post de suport pentru căni sau pahare și semne de carte, de care chiar aveam nevoie. ”

Redirecționează
REDIRECȚIONEAZĂ